Vaccinuri

Vaccinarea este o metodă de imunizare activă profilactică împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin.
Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietăţi antigenice, care declanşează apariţia răspunsului imun la organismele supuse vaccinării.
Protecţia imunologică se instalează după interval de timp variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcţie de vaccin, şi este de lungă durată (ani).
Vaccinarea şi termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.
În prezent toate ţările şi-au elaborat propriile scheme naţionale de vaccinare împotriva bolilor infecţioase. În România, vaccinarea copiilor începe de la vârsta de 2 ore, cu administrarea primei doze de vaccin împotriva hepatitei B.
Clasificarea vaccinurilor
După mecanismul de acţiune
• Vaccinuri care acţionează prin activarea mecanismelor imunităţii umorale (producerea activă de anticorpi specifici de către organismul vaccinat). Din această categorie fac parte majoritatea vaccinurilor.
• Vaccinuri care acţionează prin activarea mecanismelor imunităţii celulare: vaccinul BCG (împotriva tuberculozei).
După conţinutul biologic
• Vaccinuri care conţin microorganisme vii atenuate
• Vaccinuri care conţin microorganisme inactivate
• Vaccinuri care conţin componente microbiene purificate, proteice sau polizaharidice conjugate proteic
• Vaccinuri care conţin proteine recombinate
• Vaccinuri care conţin anatoxine
După specia ţintă
• Vaccinuri de uz uman
• Vaccinuri de uz veterinar
Vaccinări cu obligativitate generală
Sunt vaccinările cuprinse în programele naţionale de vaccinare ale fiecărei ţări, care sunt obligatorii pentru toată populaţia ţării respective şi se efectuează gratuit. În continuare ne vom referi la vaccinările obligatorii care se efectuează în România.
Vaccinarea BCG
Vaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive)
Vaccinarea DT (împotriva difteriei şi tetanosului)
Vaccinarea antipolio
Vaccinarea antihepatită B
Vaccinarea ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei)

Vaccinări cu obligativitate selectivă
Vaccinări efectuate în situaţii epidemiologice speciale
Se efectuează acolo unde există risc de izbucniri epidemice: vaccinare anti-tifoidică, anti-dizenterică, anti-hepatită A (de ex. în regiunile unde s-au produs inundaţii).
Vaccinări de necessitate
Se efectuează preventiv, post expunere (de ex. vaccinarea antirabică şi antitetanică, în cazul muşcăturilor de animale, pentru prevenirea rabiei şi tetanosului, vaccinarea antitetanică cu o doză de rapel, în cazul plăgilor tetanigene, vaccinarea antirujeolică a contacţilor de rujeolă, în primele 5 zile de la contact).
Vaccinări de interes regional
Sunt necesare pentru cei ce călătoresc în zone endemice pentru anumite boli: vaccinarea anti-amarilică (împotriva febrei galbene), anti-pestoasă (împotriva ciumei), antiholerică. Se efectuează în centre speciale.
Vaccinări de interes profesional
Se efectuează la personalul care, prin natura profesiei, este expus riscului de a contacta diverse boli (vaccinare anti-hepatitică B la personalul medical; vaccinare anti-leptospirotică, anti-carbunoasă, antirabică la personalul din zootehnie etc.). Unele din aceste vaccinări se efectuează în centre speciale.
Vaccinări efectuate la grupele de risc
Vizează selectiv grupele de populaţie cu risc crescut pentru forme grave de boală şi deces (bolnavi cronici sau vârste extreme: copii şi bătrâni). În România, se încadrează în această categorie vaccinarea antigripală.
Vaccinări efectuate în funcţie de sex
Din această categorie fac parte: vaccinarea obligatorie a gravidelor în luna a VIII-a, cu o doză de rapel anti-diftero-tetanic (în scopul imunizării pasive a fătului, anticorpii materni trecând în sângele fetal, unde persistă şi după naştere, aproximativ până la vârsta de 6 luni), şi vaccinarea anti-rubeolică selectivă a fetelor (în clasa a VII-a), în scopul reducerii incidenţei rubeolei congenitale.

Vaccinări opţionale
Vaccinare împotriva Haemophilus influenzae tip b (Hib)
Vaccinare antivariceloasă
Vaccinul varicelos se poate administra începând de la vârsta de 1 an. Primovaccinarea se realizează cu o doză unică de vaccin, la cei între 1-12 ani, şi cu 2 doze la interval de cel puţin 6 săptămâni, la cei peste 12 ani.
Vaccinare antihepatitică A
Vaccinul hepatitic A se poate administra începând cu vârsta de 1 an şi 9 luni. Primovaccinarea se face cu 2 doze: o doză iniţială şi a II-a doză la un interval cuprins între 6-12 luni. Pentru asigurarea imunităţii pe termen lung este necesară administrarea unor doze de rapel la intervale de 10 ani.
Vaccinare antigripală
Se poate efectua începând de la vârsta de 6 luni. Este indicată o administrare anuală de vaccin, înaintea sezonului gripal (pentru România, în perioada octombrie-noiembrie, anual).
Vaccinare antipneumococică
Vaccinare antimeningococică
Reacţii adverse şi efecte secundare postvaccinale
Orice incident medical care poate fi asociat temporal cu o vaccinare este o reacţie adversă postvaccinală. Legătura temporală între vaccinare şi efectul advers nu implică obligatoriu o relaţie cauzală. În funcţie de cauza lor, reacţiile adverse pot fi:
• Reacţii induse de vaccin: sunt efecte asociate cu proprietăţile intrinseci ale vaccinului şi cu răspunsul individual al organismului vaccinat, care din punct de vedere biologic, nu este de aşteptat să se producă în absenţa vaccinării.
• Reacţii potenţate de vaccin (reacţii care se pot produce şi în alte situaţii, la organismele susceptibile, dar care sunt precipitate de vaccinare)
• Defecte de fabricaţie sau erori de manipulare (vicii de producţie, manipulare sau administrare)
• Coincidenţe (reacţii care apar după administrarea unui vaccin, fără a se putea stabili o relaţie cauzală)